duminică, 17 iunie 2012

Cehia scoate Polonia de la EURO: REZUMAT VIDEO


După o primă repriză dominată de polonezi, care şi-au creat numeroase şanse de a înscrie, Cehia a revenit mai motivată de la vestiare şi a obţinut calificarea în sferturile de finală ale EURO 2012, prin golul marcat de Jiracek în minutul 72.


Ploaia deasă nu i-a ţinut departe de stadion pe fanii polonezi care au dorit să-şi susţină favoriţii în lupta lor pentru calificarea în sferturi. Încurajaţi de un public frenetic, polonezii au început tare şi au creat o primă fază importantă de poartă chiar în minutul 2, când foarfeca spectaculoasă pe spate a lui Dudka a ocolit de puţin ţinta.

Replica cehilor a venit două minute mai târziu, după ce Pilar a luftat incredibil din poziţie centrală perfectă pentru gol, pentru ca la faza următoare de atac a polonezilor Obraniak să treacă pe lângă deschiderea scorului. Blaszczykowski şi Lewandowski s-au aflat şi ei în situaţii clare de a marca, primul fiind blocat exemplar de Petr Cech, pe când cel de-al doilea a şutat pe lângă poartă.

Polonia a dominat uşor prima repriză, a avut mai multe ocazii, dar n-a reuşit să înscrie.
Fundaşul polonez Boenisch şi-a facut şi el apariţia de două ori la finalizare la jumătatea primei reprize, moment în care jocul s-a mai echilibrat şi cehii au început să-şi arate mai mult colţii în ofensivă. Plasil şi Pilar au reprezentat principalele pericole la poarta lui Tyton, dar nici ei n-au reuşit să înscrie până la pauză, cele două echipe intrând la vestiare cu acelaşi scor pe tabelă ca în startul meciului.

Mult mai motivaţi au început cehii repriza secundă. Naţionala condusă de Michal Bilek a luat cu asalt jumătatea adversă imediat după pauză, punând tot mai multă presiune în careul lui Tyton. Iar în minutul 65, după mai multe acţiuni periculoase, Sivok a semnat prima mare ocazie de gol, mingea trimisă de el din apropiere fiind parată cu un reflex salvator de portarul polonez.

Cu o altă atitudine au ieşit cehii de la vestiare, iar acest lucru s-a văzut şi pe tabelă.
Până la urmă, insistenţa cehilor a dat roade în minutul 72 la capătul unui contraatac. Hubschman a recuperat la centrul terenului, a trimis în faţă pentru Baros, iar acesta a pasat mai departe la Jiracek, care a şutat inteligent pe sub Tyton şi a deschis scorul. Polonezii au încercat cu disperare să egaleze până la final, fiind foarte aproape de a înscrie la ultima fază a meciului, cand Gebre Selassie a scos de pe linia porţii mingea trimisă de Lewandowski.

Rezumatul VIDEO il puteti urmari AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu