luni, 2 iulie 2012

" Deceptie si lacrimi pentru Italia obosita"

Italia pierde finala contra Spaniei dupa un meci intr-o singura directie
Decepţie şi lacrimi pentru Italia, care "obosită", a fost surclasată de Spania, scor 4-0, în finala Euro-2012: presa italiană a constatat luni superioritatea absolută a spaniolilor, dar a subliniat şi că jucătorii antrenaţi de Cesare Prandelli au avut o prestaţie frumoasă.

"Italia, oricum mulţumim", a scris cotidianul La Repubblica, care avea pe prima pagină: "Azzurri: marea decepţie".

"Chipul lui Balotelli în lacrimi spunea totul: cei mai puternici, cei cu jocul mai frumos, cei cu imaginaţie mai multă, cei mai senini au câştigat. Mai mult decât faptul că ne-au învins, ei ne-au umilit. Nu a fost un meci, ci lecţie spectaculoasă de fotbal", a notat La Repubblica.

Întreaga presă italiană a salutat intrarea "Spaniei în istorie", cu un al treilea titlu consecutiv. Fotografiile de pe prima pagină îi arătau pe Mario Balotelli şi Leonardo Bonucci, neconsolaţi după meci.
Buni perdanţi, italienii au remarcat victoria evidentă a Spaniei în faţa italienilor, ajunşi "epuizaţi" în finală.

"Spania a distrus o Italie obosită. Însă, mulţumim pentru vis", a scris Corriere della Sera, care vorbeşte de un "meci în sens unic".

"Italienii au ieşit pe teren obosiţi şi deprimaţi. Şi «Furia Roja» i-a distrus. Spania a fost mai bună ca noi, dar de mâine o luăm de la capăt pentru că acum avem din nou o echipă", a notat Corriere della Sera.

"Imensa Spanie", a titrat Gazzetta dello Sport, care s-a înclinat în faţa "superiorităţii tehnice şi fizice a ibericilor" şi care a subliniat că italienii au fost epuizaţi în finală.

"Italia, sfârşitul unui vis", a notat Corriere dello Sport, reamintind "Azzurri au jucat în zece, deoarece Thiago Motta s-a accidentat şi selecţionerul Cesare Prandelli nu mai avea schimbări".

Cotidianul La Stampa a menţionat "dezamăgirea jucătorilor" dar şi faptul că "povestea nu a avut un final fericit".

Reprezentativa Italiei a fost învinsă în finala Campionatului European de selecţionata Spaniei, scor 4-0, duminică seară, pe stadionul Olimpic din Kiev.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu