duminică, 24 iunie 2012

Spania trimite acasa Franta prin dubla lui Xabi Alonso REZUMAT VIDEO

xabi alonsoNaționala Spaniei s-a calificat, sâmbătă seara, în semifinalele Campionatului European după ce a învins pentru prima dată la un turneu major echipa Franței, cu 2-0.


Laurent Blanc, selecționerul Franței, declara înaintea partidei de pe Donbass Arena că pentru a emite pretenții în fața mașinii de pase a Spaniei echipa sa trebuie să reziste în primele 15-20 de minute.

Ibericii au început mai bine și spaniolii s-au deschis ca un evantai pe extreme pentru a surprinde apărarea aglomerată a francezilor.

Minutul 7 a adus prima fază grea pentru brigada italiană condusa la centru de Nicola Rizzoli după ce Fabregas a cazut în careul francez după un duel cu Clichy. Nu s-a acordat nimic spre dezamăgirea spaniolilor care si-au reluat jocul de pase.
Spania a ajuns la al 10-lea meci fără înfrângere la Euro egalând performanța Olandei (1988-1996), Germaniei (1972-1984) și Italiei (1968-1988).

Temerile lui Blanc s-au adeverit chiar în minutul 20 când Xabi Alonso a găsit o breșă în apărarea franceză și l-a învins pe Lloris cu o lovitură de cap la colțul lung.

Spania a continuat să domine jocul până la pauză cu o posesie de peste 60 de procente, însă ocaziile la poarta lui Lloris au întârziat să mai apară.

Partea secundă a debutat cu un șut al lui Alonso peste poartă, după care francezii au replicat prin Debuchy, a cărui lovitură de cap din poziție centrală a trecut peste transversală. Faza a fost creată de Ribery în partea stângă a careului iberic.

Același Ribery a fost la originea unei noi ocazii, în minutul 70, când sutul sau din apropierea porții a fost blocat în doi timpi de Casillas.

Spania a dat lovitura de grație în chiar minutul 90 când același Xabi Alonso a transformat cu sânge rece un penalty obținut de Pedro în duel cu Reveillere.
Naţionala Spaniei va întâlni în semifinale, miercuri, tot la Doneţk, echipa Portugaliei.

Spania: Casillas - Arbeloa, Pique, Ramos, Alba - Xavi, Busquets, Xabi Alonso - Silva (Pedro '65), Fabregas (Torres '67), Iniesta (Cazorla '84). Antrenor: Vicente del Bosque.

Franţa: Lloris - Reveillere, Rami, Koscielny, Clichy - Debuchy (Menez '64), Cabaye, M'Vila (Giroud '79), Malouda (Nasri '65), Ribery - Benzema. Antrenor: Laurent Blanc.

Arbitri: Nicola Rizzoli (central) - Renato Faverani, Andrea Stefani (asistenţi) - Gianluca Rocchi, Paolo Tagliavento (asistenţi suplimentari) - toţi Italia - Craig Thomson (rezervă) - Scoţia.

REZUMATUL VIDEO il puteti urmari AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu