duminică, 24 iunie 2012

Anglia - Italia: Analiza si predictie

Analiza meciului Anglia Italia, euro 2012Ultimul sfert de finală programează, duminică seara la Kiev cu începere de la ora 21:45, confruntarea dintre Anglia și Italia, două echipe aflate în căutarea gloriei de altădată.



După declarațiile celor doi selecționeri, Roy Hodgson și Cesare Prandelli, meciul Anglia-Italia are toate șansele să fie unul dintre cele mai spectaculoase de la această ediție a Campionatului European.

Fost tehnician la Inter Milano și Udinese, Hodgson este un cunoscător al fotbalului italian, dar cu toate acestea spune că nu va impune echipei sale o tactică defensivă și că Anglia trebuie să dicteze ritmul pe teren.

“Suntem impresionați de Italia, iar Prandelli a făcut o treabă bună îmbinând tinerețea cu experiența. Trebuie să luam meciul foarte în serios de la început pentru că altfel vom avea o noapte lungă dacă Italia preia controlul”, a declarat Hodgson.

Din punctul de vedere al lotului, Hodgson va miza pe aceeași echipă care s-a impus cu 1-0 în fața Ucrainei în ultimul meci din Grupa D.

De cealaltă parte, Prandelli nu poate conta pe Giorgio Chiellini, accidentat, care va fi înlocuit de coechipierul său de la Juventus Leonardo Bonucci. Pe lista incerților se mai află și Thiago Motta.

“Nu suntem cea mai puternică echipă din turneu, dar suntem foarte determinați. În ultimii ani am încercat să ne schimbăm stilul de joc și am reușit, însă acum trebuie să câștigăm marile meciuri. Contra Angliei nu trebuie să intrăm pe teren cu teamă”, a spus Prandelli.
Italia are un palmares superior în fața Angliei cu 9 victorii din 22 de meciuri. Anglia s-a impus de 7 ori  și alte 6 meciuri s-au încheiat la egalitate.

Ultima confruntare între cele două echipe a avut loc pe 27 martie 2002 la Leeds într-un amical câștigat de Italia cu 2-1 prin dubla lui Vincenzo Montella.

La turneele finale Italia stă mai bine în fața Angliei cu patru victorii în șase meciuri, reprezentativa Albionului impunandu-se o singură dată (16 noiembrie 1977, 2-0 la Londra în preliminariile Cupei Mondiale).

Specialistii nostri considera ca Anglia va merge mai departe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu