luni, 2 aprilie 2012
Avancronica meciului FC Vaslui - CFR Cluj 02.04.2012
02.04.2012, Vaslui, Stadion: "Municipal", ora: 21:30, live Digi Sport
FC Vaslui
FC Vaslui a reușit o victorie importantă în Ștefan cel Mare cu Dinamo, dar este încă departe de titlu, fiind la opt puncte de liderul CFR Cluj. Echipa lui Augusto Inácio nu reușește să aibă un parcurs perfect, pentru că în Cupă a pierdut cu 1-0 acasă în fața Rapidului și s-a îndepărtat de finală. Pentru moldoveni va urma un meci de totul sau nimic, în care sunt obligați să-i bată pe CFR, altfel nu vor mai avea nicio șansă la câștigarea campionatului. În tur, "galben-verzii" au pierdut cu 2-0 în Gruia și mâine au că obiectiv să-și fructifice și ei avantajul terenului propriu. Patronul Adrian Porumboiu își dorește foarte mult o victorie, ținând cont că în ultimul timp s-a certat foarte dur în mass-media cu finanțatorul CFR, Arpad Paszkany.
Adrian Porumboiu a trecut peste eşecul din meciul cu Rapid si se gândeşte acum doar la meciul din campionat cu CFR. Finanţatorul "galben-verzilor" le cere jucătorilor săi să demonstreze luni că sunt "fotbalişti adevăraţi". "Avem un meci foarte greu pe care sperăm să îl câştigăm. Jucătorii trebuie să înteleagă că în niciun caz nu voi accepta vreodată să fim o echipă de pluton. Dacă ne-am îndepărtat de Cupă trebuie să demonstreze că sunt fotbalişti adevăraţi şi să lase suspinele deoparte", a declarat Adrian Porumboiu.
Portarul Milan Borjan a spus că vasluienii vor doar victoria meciul cu CFR: "Va fi un meci foarte greu, dar noi avem o echipă bună si vom intra în teren doar pentru a câştiga. Toată lumea e conectată la miza acestui joc, deoarece ne poate aduce foarte aproape de prima pozitie dacă vom învinge. În toate meciurile de până acum am jucat bine, dar am pierdut două întâlniri din sapte. Deci am făcut treabă bună".
Aflaţi în faţa meciului care îi poate lansa în cursa pentru titlu sau care îi poate scoate de pe lista pretendentelor, "galben-verzii" au mari probleme de lot. Sânmărtean si Wesley sunt incerţi, iar Augusto Inácio este cu mâinile legate la spate. Dureri acuză în continuare şi Nicuşor Stanciu si Marius Constantin, dar cei din urmă vor putea fi recuperaţi până la ora jocului. O altă problemă este absenţa lui Paul Papp din centrul apărării, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.
Antrenorul Augusto Inácio a mai primit o lovitură zilele acestea. Pe lângă Sânmărtean, "galben-verzii" riscă să îl piardă si pe golgheterul Wesley, care acuză dureri mari la picior. Cei doi pioni esenţiali pentru angrenajul Vasluiului s-au antrenat ieri separat, rezumându-se doar la câteva alergări si exerciţii în sala de forţă. Inácio va trebui să lucreze si la moralul jucătorilor, afectaţi după esecul din Cupă cu Rapid. Wesley nu se plânge de dureri şi vrea să intre în teren cu orice preţ. Brazilianul a spus că va juca, chiar dacă va fi nevoit să o facă într-un picior. "Am probleme mari cu piciorul. Acum mă aflu sub tratament, fac trei antrenamente pe zi ca să-mi revin până la meciul cu CFR Cluj. Îmi revin sau nu, într-un picior sau două, voi intra pe teren să joc. Trebuie neapărat să câştigăm meciul de luni. Îmi doresc foarte mult să batem Clujul", a spus Wesley.
Echipa probabilă: Borjan - Milanov, M.Constantin, Farkaš, Paíto - N'Doye, Anderson do Ó - Adailton, Wesley Lopes, N.Stanciu - Yero Bello (Temwanjera); Antrenor: Augusto Inácio; Accidentaţi: Černiauskas, Balaur, Zmeu; Incerţi: M.Constantin, N.Stanciu, L.Sânmărtean, Wesley Lopes; Suspendat: Papp; Vor mai lipsi: Jovanović (şi-a reziliat contractul), Gerlem (s-a transferat la Esporte Clube Vitória)
Cel mai vechi jucător din lotul moldovenilor, Peter Jovanovic, şi-a reziliat ieri contractul cu gruparea pregătită de Augusto Inácio. Mijlocaşul sârb a avut o discuţie cu Adrian Porumboiu, căruia i-a cerut banii restanţi pe ultimele câteva luni. Patronul moldovenilor a încercat să-l convingă pe Jovanovic să rămână până în vară, dar decizia fotbalistului a fost fermă. "Nu mai vreau să joc la Vaslui, vreau să merg la altă echipă", a declarat sârbul.
Willian Gerlem şi-a reziliat şi el contractul cu FC Vaslui şi a semnat un contract cu gruparea Esporte Clube Vitória, din Brazilia.
Rapid Bucureşti a învins pe FC Vaslui cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, în deplasare, în prima manşă a semifinalelor Cupei României la fotbal. Ovidiu Herea a marcat singurul gol al partidei, în min. 71, din penalty.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat programul etapelor a 25-a, a 26-a si a 27-a. Iată programul Vasluiului:
Etapa a 25-a: Sâmbătă, 7 aprilie; Voinţa Sibiu - FC Vaslui, ora 15:00, Digi TV
Etapa a 26-a: Duminică, 15 aprilie; FC Vaslui - CS Mioveni, ora 19:00, Digi TV
Etapa a 27-a: Vineri, 20 aprilie; Steaua - FC Vaslui, ora 20:20, GSP/Antena 1
ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
15.03.2012: Oţelul Galaţi - FC Vaslui 2-3 [Cupa României]
19.03.2012: Ceahlăul Piatra-Neamţ - FC Vaslui 1-3 [Liga 1, Etapa 21]
22.03.2012: FC Vaslui - FC Braşov 0-1 [Liga 1, Etapa 22]
25.03.2012: Dinamo Bucureşti - FC Vaslui 0-1 [Liga 1, Etapa 23]
28.03.2012: FC Vaslui - Rapid Bucureşti 0-1 [Cupa României]
CFR 1907 Cluj
CFR Cluj a câștigat mai ușor decât se aștepta meciul cu Oțelul Galați, scor 2-0. Etapa precedentă a fost perfectă pentru "feroviari", întrucât Dinamo și Rapid au pierdut, iar Steaua n-a fost în stare să o bată pe Gaz Metan. Astfel, echipa lui Jorge Costa s-a distanțat la cinci puncte de Dinamo și a devenit favorită la titlu. Pentru ardeleni vor urmă două "meciuri de foc", mâine cu Vaslui, iar în etapa următoare cu Rapid, în urma cărora se va decide în mare măsură dacă vor ieși campioni. Patronul Arpad Paszkany le-a promis o primă de 5.000 de euro în cazul în care vor lua minim 4p în cele două partide. Obiectivul clujenilor este de a obține un egal pe "Municipalul" vasluian, acolo unde are în ultimii ani trei înfrângeri consecutive.
Antrenorul Jorge Costa consideră că meciul de luni cu FC Vaslui este unul important, dar nu decisiv pentru formaţia sa: "Meciul cu Vaslui este un meci important, dar cu toată sinceritatea va spun că nu este cel mai important. Mai degrabă meciul este decisiv pentru Vaslui". Portughezul a mai adăugat că echipa sa merge la Vaslui decisă să câştige meciul: "Merg acolo să câştig, nu mă mulţumeşte egalul, vreau cele tri puncte".
Mijlocaşul Sixto Peralta aruncă presiunea în curtea Vasluiului: "Pentru Vaslui este ca o finală meciul cu noi. Dacă nu câştigă, nu mai au nicio şansă să ajungă pe primul loc".
Căpitanul Ricardo Cadu crede că FC Vaslui este cea mai puternică contracandidată: "Cea mai puternică oponentă e Vaslui. Sunt foarte periculosi. Dacă nu am pierde luni seara, ar fi foarte bine pentru noi, fiindcă am face un pas mare spre titlu. În fiecare zi văd mereu că Steaua e principala candidată la titlu. Nu înţeleg de ce toată lumea spune că e cea mai buna echipă din România după ce câştiga un meci. Am spus-o încă de la începutul campionatului, Steaua n-are absolut nici o şansă la titlu".
Jorge Costa nu îl va putea folosi la Vaslui pe golgheterul echipei, grecul Pantelis Kapetanos. Atacantul este suspendat după ce a încasat în meciul contra Oţelului cel de-al patrulea galben din acest sezon. Cel care îl va înlocui pe Kapetanos va fi fostul dinamovist Livu Ganea, fotbalist care a fost foarte aproape de a semna cu FC Vaslui în această iarnă. Fostul dinamovist dă de înţeles că atmosfera de la CFR Cluj nu se compară cu ceea ce a trăit în Şoseaua Ştefan cel Mare: "Întotdeauna la Dinamo a existat o presiune foarte mare la toate jocurile pe care le-au disputat, iar când nu au apărut rezultate s-au schimbat antrenorii. Atmosfera nu a fost chiar bună. Noi avem cele mai multe şanse la titlu, pentru că suntem pe primul loc, dar vom vedea cine va fi cel mai constatnt până la final".
Pentru meciul de luni seara cu Vaslui, Costa pregăteşte o formaţie defensivă, urmând să joace cu doi închizători, Gabriel Mureşan si Pedro Celestino.
Echipa probabilă: Beto - Maftei, Cadú, Piccolo, Camora - Pedro Celestino, Mureşan - Sougou, Rui Pedro, Bastos - L.Ganea; Antrenor: Jorge Costa; Accidentaţi: nu există; Suspendat: Kapetanos
Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat programul etapelor a 25-a, a 26-a si a 27-a. Iată programul CFR-ului:
Etapa a 25-a: Sâmbătă, 7 aprilie; CFR Cluj - Rapid, ora 21:30, Digi TV
Etapa a 26-a: Vineri, 13 aprilie; Petrolul - CFR Cluj, ora 20:30, Digi TV
Etapa a 27-a: Duminică, 22 aprilie; CFR Cluj - Concordia, ora 19:00, Digi TV
Pronosticul ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
02.03.2012: CFR 1907 Cluj - FCM Târgu-Mureş 1-0 [Liga 1, Etapa 19]
09.03.2012: Gaz Metan Mediaş - CFR 1907 Cluj 1-1 [Liga 1, Etapa 20]
17.03.2012: CFR 1907 Cluj - Pandurii Târgu-Jiu 2-0 [Liga 1, Etapa 21]
21.03.2012: Sportul Studenţesc - CFR 1907 Cluj 1-1 [Liga 1, Etapa 22]
26.03.2012: CFR 1907 Cluj - Oţelul Galaţi 2-0 [Liga 1, Etapa 23]
Pronosticul VanillaBet: FC Vaslui - CFR 1907 Cluj va fi un meci foarte interesant la finalul căruia se va ști dacă echipa gazdă continuă lupta pentru titlu sau nu. "Galben-verzii" sunt la opt puncte de "alb-vișinii" și nu au decât varianta victoriei. Ambele echipe au pe banca tehnică antrenori portughezi, Augusto Inácio la moldoveni, respectiv Jorge Costa la ardeleni. Majoritatea titularilor sunt strainieri, atât la Vaslui, cât și la CFR. La cele două cluburi nu sunt probleme financiare, din contra, jucătorii au contracte generoase, între 200.000 şi 400.000 de euro. În etapa următoare va fi CFR-Rapid, astfel că jucătorii vasluieni își fac calcule; printr-o victorie în meciul cu CFR și un evantual eșec al clujenilor cu Rapid, ar putea reveni în lupta pentru titlu. Pentru ei totul este clar, câștigă sau se vor mulțumi cu un loc de Europa League. Oaspeții au și varianta unui meci egal, dar vor trebui să joace cu multă determinare mâine seară, ținând cont că în ultimii trei ani au luat de fiecare dată bătaie la Vaslui. FC Vaslui - CFR 1907 Cluj este meci de 1X, fără golgheterul Kapetanos, probabil oaspeții nu vor conta în atac, urmând a luptă pentru o remiză, bazându-se și pe faptul că au primit doar patru goluri în ultimele zece meciuri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu