sâmbătă, 31 martie 2012
Milisavljevic a semnat cu Rapid
Sârbul Nemanja Milisavljevic a semnat un contract cu Rapid Bucuresti si va evolua pentru gruparea de sub Grant începând din vară, atunci când îi expiră înțelegerea cu FC Vaslui. Milisavljevic a făcut cunostință deja cu echipa antrenată de Răzvan Lucescu si s-a reîntâlnit cu fostul său coleg de la Vaslui, Milos Pavlovic.
După ce a negociat cu bulgarii de la TSKA Sofia si nu a ajuns la nici o înțelegere cu acestia, Milavljevic a primit o mână de ajutor din partea fostului presedinte de la Vaslui, Constantin Zotta. Cel care a fost bănuit de faptul că a contactat mai mulți fotbalisti din echipa “galben-verde” înaintea jocul de campionat dintre FC Vaslui și Rapid l-a convins pe Milisavljevic să semneze un contract cu gruparea din Giulesti.
Fotbalistul a fost deja în vestiarul viitoarei sale echipe si a făcut cunostință cu Răzvan Lucescu. Aici l-a regăsit si pe Milos Pavlovic, alt jucător acuzat de blat după meciul dintre Vaslui și Rapid. Nemanja Milisavljevic mai are contract până în vară cu echipa finanțată de Adrian Porumboiu, cu toate că a depus memoriu pentru a deveni jucător liber de contract. Rapidul l-a vrut încă din această iarnă, dar Porumboiu a cerut jumătate de milion pentru serviciile sale.
Vasluion
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu